Britanicii de la Stanleybet apreciază că șansele Oltchimului de a se califica în semifinalele Ligii Campionilor s-au redus considerabil după două înfrângeri suferite în grupa principală. Pornită cu intenția clară de a câștiga trofeul în acest sezon, Vâlcea s-a împotmolit neașteptat cu Ferencvaros și Krim Ljubljana.
Societatea britanică de pariuri a creat azi un pariu special pentru cei care sunt interesați să mizeze sume de bani pe handbal în general și pe Oltchim în special. Astfel, pentru o eliminare a campioanei României din faza grupelor principale cota este de 1.45.
În schimb, pentru cei care cred cu adevărat că Oltchim poate răstura calculele hârtiei, șansa de a-și spori veniturile nu este de neglijat. O calificare a „chimistelor” este cotată la 2.50.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER